SCĂPARE, scăpări, s. f. Acțiunea de a scăpa și rezultatul ei; eliberare, salvare. Trebuia să fugă mai iute, tot mai iute, ca fiecare pas să fie o scăpare, de la cădere. DUMITRIU, N. 152. Speriată, Elisabeta... cu totul instinctiv se vîră în mort, ca într-o nădejde de scăpare. SAHIA, N. 42. ◊ Expr. A-i fi (cuiva) a (sau de-a) scăpare (sau scăparea) = a dori să scape. Păsările negre fîlfîiră pe capetele lor, pînă își luară avînt și despicară cerul dimineții, grabnice ca niște soli care se duc să ducă vestea, ori cărora le este de-a scăparea după ce au adus-o. GALACTION, O. I 287. Am croit-o la fugă... uitîndu-mă înapoi, să văd nu mă ajunge moșneagul; căci îmi era acum a scăpare de dînsul, drept să vă spun. CREANGĂ, A. 58. Scăpare de (sau din) vedere = omitere involuntară. ♦ Mijloc, posibilitate de a scăpa. Sfîrșise tot și nu vedea nici o scăpare. C. PETRESCU, C. V. 145. ◊ Expr. A avea (sau a-și păstra) o portiță de scăpare = a avea (sau a-și păstra) un mijloc de a ieși cu fața curată dintr-o situație neplăcută, încurcată.