SEDUCE, seduc, vb. III. Tranz. 1. A încînta, a captiva, a subjuga. Nu înțelege, dar aprobă, sedusă de «manierele» lui Ștefan. SEBASTIAN, T. 123. Ș-orice limbă amuțește, ș-orice suflet e sedus... Gestul lui e o minune, gura lui, rubin și perle. MACEDONSKI, O. I 151. ♦ A atrage, a ispiti, a tenta. Dan zîmbi. Îl seduse o glumă. VLAHUȚĂ, O. A. III 30. 2. A determina pe cineva (prin promisiuni sau perspective ispititoare) să greșească, a-l ademeni la rău, a-l cîștiga pentru o acțiune blamabilă; a corupe. Ținut-au drept aceea dracii sobor, cum ar putea supune și pe cucernicul părinte. Și-a ieșit din sobor așa, că cel mai mișel dintre draci să fie îndatorat a seduce pe sfîntul părinte. RETEGANUL, P. II 65. ♦ (Despre bărbați) A abuza de buna-credință a unei femei. Un june donjuan bucureștean se jura «pe onoare» că a sedus o fată după ce i-a promis s-o ia de nevastă. ALECSANDRI, S. 47.