SENTINȚĂ (lat. sententia, părere, cugetare) Cugetare cu caracter moral, filozofic, exprimare, în puține cuvinte, a unui adevăr. Mult folosită în antichitate, în formularea adevărurilor filozofice, morale, științifice, sentința este socotită adesea sinonimă cu maxima. Pe cînd însă în maximă accentul se pune pe regulile de viață (termenul maximă denumește principiile morale supreme ale faptelor omului), în sentință accentul cade pe concizia și limpezimea formulării unui adevăr filozofic sau etic mai larg. Datorită conciziunii și limpezimii, sentințele se memorează ușor și au o întinsă circulație. Deosebirea fiind doar de nuanță, ca între toate speciile aforistice, unii au definit sentința ca maximă considerată din punct de vedere literar. Ex. Amorul propriu este cel mai mare lingușitor. (LA ROCHEFOUCAULD)