SFARĂ s.f. (Mold.) Dîră de fum. Să umplură toate cetăți și orașe de răgetele dobitoacelor . . . și de fumul jărtvelor și era pretutinderea mare greutate și văzduhul să-mplu de sfară. DOSOFTEI, VS. Dobitoace giunghia și aprindea pre jărtăvnic și să înălța sfara dreptu la ceriu și primiia Dumnedzău jărtva lui Avel. NCL. I, 12; cf, DOSOFTEI, MOL. Etimologie: sl. skvara.