sfială sf [At: M. COSTIN, O. 99 / P: sfi-a~ / V: (îrg) sială, (înv) sâi~, (reg) sfei~, fială / Pl: sfieli / E: sfii + -eală] 1 Stare și senzație de a nu se simți în largul său sau sentiment de reținere (provocate de absența îndrăznelii, a încrederii în sine, a îngâmfării, sau de teamă etc.) față de ceva sau de cineva (mai ales față de o persoană care se impune prin vârstă, prin prestigiu, prin funcție etc.) Si: jenă, rușine¹, stinghereală, stingherire, stânjeneală, stânjenire, (pop) rușinare, (îrg) rușință, (înv) stidință, stidire, (îvr) stideală, sfiiciune (1), (rar) sfioșenie (1), sfiire (1), (înv) sființă (1). 2 Atitudine și comportare generate de starea, de senzația sau de sentimentul de sfială (1) Si: sfiiciune (2), (rar) sfioșenie (2), sfiire (2), (înv) sființă (2). 3 (Îlav) Cu ~ În mod temător. 4-5 (Îljv) Fără (de sau nici o, de nici o) ~ (În mod) curajos (1). 6-7 (Îal) (În mod) nerușinat. 8 (Reg; îlv) A-i fi (cuiva) ~ A se sfii .