SFIALĂ, sfieli, s. f. Timiditate, jenă, rușine, teamă; lipsă de îndrăzneală. Deodată îl cuprinse o sfială ca în fața unui moment hotărîtor. BART, E. 186. Tinerele s-au așezat îndată la masă; dar Abu-Hasan, văzînd că nu pun nimica-n gură de sfială, le-a dat el la fiecare-n taler. CARAGIALE, P. 141. Rădică-te, moș Ioane, și spune fără sfială ce durere ai. CREANGĂ, A. 157. ◊ Fig. Luna Și-a pogorît sfiala prin fereastră. TOPÎRCEANU, P. 73. – Variante: (astăzi rar) sială (I. IONESCU, M. 643), sîială (C. PETRESCU, R. DR. 124 s. f.