SFIELNIC, -Ă, sfielnici, -e, adj. Sfios. (Adverbial) Înapoindu-mi cutia, îmi mulțumi cu privirea ocolită în lături, sfielnic. C. PETRESCU, S. 170. Cu tîmpla culcată sfielnic pe umărul meu. G. M. ZAMFIRESCU, SF. M. N. I 191. (Fig.) Frunze tinere de carpen Caută spre ei sfielnic. CAMIL PETRESCU, V. 117.