SFIICIUNE, sfiiciuni, s. f. Atitudine sfioasă; sfială. Cu oarecare sfiiciune, Gheorghe Dima a încercat să intre în vorbă cu un unchieș negricios. GALAN, Z. R. 31. [Coșbuc] zugrăvește iubirea... altora. Și aceasta nu din cauza sfiiciunii – poetul numai sfios nu e. GHEREA, ST. CR. III 120. Atunci de sfiiciune mi-iese sîngele-n obraz. EMINESCU, O. I 80. ♦ (Rar) Persoană sfioasă. Jupînița Marușca a lui Hudici e un fel de sfiiciune bălaie. SADOVEANU, F. J. 302.