sfoáră f., pl. sforĭ (ngr sfóra, sfoară, d. vgr. sŭnora, svora, cataramă, d. sŭ-vratiti, a învirti; rut. svára, ogdon; rus. svóra, pol. swora, sfora, păreche de cîni legați la vînătoare. V. vîrtej). Sud. Fir suptire de cînepă (maĭ gros de cît ata) care se întrebuințează la legat pachetele, la verificat o linie dreaptă (cum face dulgheru clnd întinde ciripia) ș.a. Funie de ceapă orĭ de usturoĭ făcută împletind frunzele lor. Curea, moșioară lungă și îngustă: o sfoară de moșie. A trage sforile, a unelti din ascuns (ca cel ce trage sforile la jocu păpușilor). A trage pe sfoară, a păcăli, a’nșela. Caĭ înhămațĭ la sfoară, caĭ înaintașĭ (o păreche înaintea celeĭ-lalte, à la Daumont. V. bulziș). Adv. Direct, întins: a veni sfoară acasă. – În Mold. sud sfoară și șfoară. În nord șfară, pl. șferĭ. V. sfară 1.