sfrédel n., pl. e (bg. svredel, rus. sverló, vsl. svrĭdlŭ). Est. Burghiŭ, unealtă terminată c’un vîrf ascuțit în formă de șurub și care se învîrtește ca să se facă găurĭ în lemn. Fig. Sfredelu draculuĭ, babă vrăjitoare; persoană răzbătătoare. – Și sfleder (Șez. 36, 33). – Dim. sfredeleac și sfredeac, sfredĭac (ca drumeac și rădeac, rădiac), pl. ece, și sfredeluș, pl. e. V. coarbă, spițelnic.