SFREDELITOR, -OARE, sfredelitori, -oare, adj. 1. Care sfredelește. (Substantivat) Pentru sfredelitorii minelor... tot mai dîrz. Înainte. DEȘLIU, G. 35. 2. Fig. (Despre sunete, zgomote) Pătrunzător, răscolitor. Femeia țipa cu glas sfredelitor și ascuțit. SADOVEANU, O. VII 170. ♦ (Despre ochi, privire) Care scormonește, pătrunde, iscodește. Cu ochii cenușii, aspri și sfredelitori, inspira hotărîre, încredere și agitare. C. PETRESCU, Î. I 11. Petre își întoarse spre ea fața... cu ochii mici, sfredelitori. REBREANU, R. I 216. Și a înfipt ochii sfredelitori pe fața uscată și creață a femeii. POPA, V. 329. ◊ (Adverbial) Printre norii rari și albi ai cerului albastru soarele privea sfredelitor. GALACTION, O. I 39. ♦ (Despre idei, sentimente) Care chinuiește, roade, macină. Rizea se frămînta... cu un gînd tot mai sfredelitor, de ce treceau ceasurile spre seară. DUMITRIU, B. F. 108.