sfârșit¹ sn [At: (cca. 1550) CUV. D. BĂTR. II, 461/24 / V: (îrg) fârșit, (înv) svâ~ / Pl: ~uri / E: sfârși] 1 (De obicei urmat de determinări în genitiv sau introduse prin pp „de”) Moment, punct etc. în care este parcursă ultima etapă (a unei acțiuni, a unui fenomen etc. în desfășurare) Si: isprăvit, încheiat, încheiere, terminare, terminat¹, (înv) săvârșire, săvârșit¹, săvârșenie, săvârșitură, sfârșenie, (îvr) sfârșință. 2 (Îs) ~ul zilelor (sau vieții) Moment final al existenței unui individ Si: moarte. 3 (Îla) Fără (de) ~ Care nu ajunge sau pare că nu va ajunge niciodată la ultimul stadiu în timp Si: veșnic, etern. 4 (Îal) Care nu ajunge sau pare că nu va ajunge niciodată la o limită în spațiu Si: nesfârșit, nelimitat. 5 (Îal) Care nu ajunge sau pare ca nu va ajunge niciodată la un capăt numeric Si: nemăsurat, nenumărat. 6-7 (Îal) Care (pare că) se prelungește la infinit. 8 (Îs) Șurub fără ~ Sistem de șuruburi care transformă mișcarea de rotație în altă mișcare de rotație. 9 (Îlav) Pe ~te Pe punctul de a se termina. 10 (Îlav) În ~ În cele din urmă. 11 (Îlav) (Până) la ~ (Până) în ultimul stadiu. 12 (Îlv) A lua ~ A se sfârși (1). 13 (Îe) A face (sau a pune) ~ A face să înceteze. 14 (Reg) Asfințit¹ (2). 15 Oprire a tuturor funcțiilor vitale Si: moarte, decedare, deces, dispariție, prăpădire, răposare, repauzare, stingere, sucombare, (liv) exitus, (îvp) săvârșire, (pop) pierdere, (reg) topenie, (înv) petrecanie, petrecere, pristăvire, săvârșire, săvârșit¹, (îvr) prăpăditură, sfârșenie, (irn) crăpare, (arg) mierleală, vedeș. 16 (Pop; îs) Luna la ~ (sau luna pe ~e, ~ul luminii) Ultimul pătrar al lunii. 17 (Îlv) A-și da ~ul A deceda. 18 (Reg; îe) A-i face (cuiva) ~ul A omorî pe cineva. 19 (Înv) Scop² (1). 20 (Îvr) Soartă (1).