SICRIU, sicrie, s. n. 1. Obiect în formă de ladă, de obicei de lemn, în care se așază mortul pentru a fi înmormîntat; cosciug, raclă. Privește cu luare-aminte în groapa unde e coborît sicriul tatălui său. SADOVEANU, E. 258. În lumina lină a după-amiezii... trecea lin dricul alb, cu sicriul alb, sub coroanele albe. C. PETRESCU, O. P. I 72. Nu-mi trebuie flamuri Nu voi sicriu bogat. EMINESCU, O. I 216. 2. Ladă, cutie. Acum mobilele au plecat închise în sicrie de lemn. C. PETRESCU, C. V. 356. Sicriul cel în care se dădea orz la cai... sta în preajma fîntînii într-o rînă și spart la o coastă. SADOVEANU, F. J. 228. ♦ Scrin, dulap. – Variante: (învechit) săcriu (CREANGĂ, P. 323, NEGRUZZI, S. I 32), secriu (ALECSANDRI, P. II 121, NEGRUZZI, S. I 11), sicrin (ODOBESCU, S. II 236) s. n.