Definiția cu ID-ul 842558:

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

SIDERAL, -Ă, siderali, -e, adj. Care ține de aștri, privitor la aștri, care vine de la aștri, în raport cu poziția acestora; astral. ◊ An sideral = interval de timp (de 365 de zile, 9 ore și 9 secunde)[1] în care Soarele, în mișcarea lui aparentă, plecând de la o stea, ajunge iarăși acolo. Zi siderală = timp scurs între două treceri consecutive ale unei stele la același meridian. Oră siderală = a 24-a parte dintr-o zi siderală. Minut sideral = a 60-a parte dintr-o oră siderală. Secundă siderală = a 60-a parte dintr-un minut sideral. Timp sideral = timp a cărui unitate de măsură este ziua siderală. – Din fr. sidéral, lat. sideralis.

  1. Eroare de redactare; durata anului sideral este în realitate de 365 de zile, 6 ore, 9 minute și 9 secunde (mai precis 9,77 secunde). gall