SILABISI, silabisesc, vb. IV. Tranz. A pronunța sau a citi despărțind cuvintele în silabe (din stîngăcie sau din dorința de a pune cuvîntul în relief); p. ext. a pronunța sau a citi rar. Cine-l citește sau de pizmă e coprins, Sau cu inima închisă și-n citire nedeprins Cartea i-o silabisește. MACEDONSKI, O. I 128. Esop, pe care-l silabisim pe băncie școalei. NEGRUZZI, S. I 336. ◊ Absol. Bătrînul înmuie vîrful creionului în gură și, aplecîndu-se asupra hîrtiei întinse pe genunchi, îi trecu numele sub ale celorlalți, silabisind. MIHALE, O. 489. Pe vremea aceea, copiii silabiseau în cor și învățau buchile. SADOVEANU, E. 88. Copiii începuseră să silabisească pe rîndurile cenușii. C. PETRESCU, C. V. 159. ♦ Fig. A descifra cu greu (o inscripție, un text, un autor). Pietre știrbite de pe care se căznesc cărturarii să silabisească fala trecută. La TDRG. – Variantă: (neobișnuit) silabiza, silabizez (HASDEU, L. V. 136), vb. I.