simțământ sn [At: CR (1831), 12²/8 / V: (iuz) ~țem~, ~țim~, (înv) ~țiment (Pl: ~țimenturi), sâmțem~^[1] / Pl: ~minte / E: simți + -ământ (după fr sentiment)] 1 Stare (și atitudine) afectivă specific umană, mai intensă și complexă decât emoția, reprezentând reacția (pozitivă sau negativă a) individului față de alte ființe, obiecte și fenomene sau față de sine însuși Si: sentiment (1), simțire (18), (înv) simțiciune, (îvr) sens. 2 Simț (6). 3 (Pex; adesea în construcții cu „a avea”) Impresie care se fundează pe intuiție, afect, pe o apreciere subiectivă etc. 4 Conștiință (2).