singurătate sf [At: CORESI, EV. 264 / V: (îrg) ~rit~ / Pl: ~tăți / E: singur + -ătate] 1 Starea cuiva care este sau trăiește singur (1, 3) Si: izolare, (liv) solitudine (1), schimnicie, (rar) însingurare, (îvr) singuraticire, singurie. 2 (Spc) Izolare morală Si: solitudine (2). 3 Loc retras, pe unde oamenii nu umblă sau trec foarte rar. 4 Loc pustiu, fără oameni și animale Si: pustietate, sihăstrie. 5 (Pex) Loc fără zgomote sau agitație. 6 (Rar) Perioadă de timp trăită în izolare.