SINISTRU², -Ă, siniștri, -stre, adj. 1. Care trezește sentimente de spaimă, de groază. V. înfiorător. Un trăsnet căzu scurt... Iar cerul, în aceeași clipă, păru că se surpă cu nori cu tot, într-o prăbușire de tunet sinistră. C. PETRESCU, R. DR. 59. Întîrziasem, rătăcind singur prin sinistrul cartier... din jurul portului. BART, S. M. 32. O, ce rău îi făcea în noaptea asta vijelia de afară... vîntul acesta sinistru i se părea c-a adunat de pe oceane țipetele disperate ale naufragiaților și le poartă prin lume. VLAHUȚĂ, O. A. III 189. ◊ (Adverbial) Mătușa Ruxandra rîde sinistru în lumea ei oarbă. C. PETRESCU, R- DR. 304. Ca-n țintirim tăcere e-n cetate. Preot rămas din a vechimii zile, San Marc sinistru miezul nopții bate. EMINESCU, O. I 202. 2. Care inspiră oroare; oribil. În această operă trece pe dinaintea ochilor noștri un șir întreg, un șir sinistru de criminali. GHEREA, ST. CR. II 226. Cum, în fața celor mai sfîșietoare dureri, pot unii oameni găsi atîta sinistră bucurie, atîta rîs nesimțitor. VLAHUȚĂ, O. A. III 98.