SLEI, sleiesc, vb. IV. 1. Refl. (Despre substanțe grase) A se închega, a se solidifica (prin răcire). O picătură fierbinte de stearină se varsă din lumînare și i se sleiește pe mînă. VLAHUȚĂ, O. A. III 94. ♦ (Despre apă și alte lichide) A îngheța. Și a plecat pe pîrtea Ierusalimului, Care pe deasupra se topea, Pe dedesupt se sleia. PAMFILE, S. T. 20. S-a lăsat un pui de ger de crăpau pietrele, iar marea se sleise pe lîngă mal. CONTEMPORANUL, VI_I 116. (Fig.) O frică fantastică i-a închipuit niște năluciri fioroase. Sărmana fată simți sîngele sleindu-se în vinele sale. NEGRUZZI, S. I 28. ◊ Tranz. În miezul iernii, cînd vîntul spulberă și sleiește tot, cînd focul vesel e odorul cel mai prețuit... moș Toader umbla de dimineață, tot umbla cu toporul în spate, doar ar găsi ceva de lucru. CONTEMPORANUL, V 389. (Fig.) Nu simțeam durere, nici compătimire, Ca piatra eram. O negură ochii îmi painjini, Și înghețul morții inima-mi slei. NEGRUZZI, S. II 31. 2. Tranz. A seca o fîntînă (pentru a o curăța). Mai încolo dete peste un puț care îi strigă: Fată mare, fată mare! vino de mă sleiește că ți-oi da apă rece să te răcorești cînd te-i întoarce. Fata slei puțul și plecă înainte. ISPIRESCU, L. 348. Scoal’ deschide porțile și-nchide averile; Să sleim puțurile, Să spălăm jgheaburile, Să adăpăm vitele. TEODORESCU, P. P. 672. ◊ Refl. (Poetic) Își scufunda fața-n pernă și plîngea pînă ce i se sleiau izvoarele lacrimilor. VLAHUȚĂ, O. A. I 120. 3. Tranz. A secătui (pe cineva sau ceva) de bani, de averi. Orîndui turci spre a strînge această nouă dajdie care, luînd toate vitele de la cei ce aveau, sleiră țara și de vite. BĂLCESCU, O. II 26. ◊ (Complementul indică bunurile secătuite) Sperau să nemerească un tren, ori de nu, să petreacă noaptea pe-acolo, că-și sleiseră banii și nu mai aveau decît pentru bilete. REBREANU, R. I 272. ◊ Fig. Dar pentru aceasta e nevoie de curaj și el și-a sleit tot curajul. C. PETRESCU, C. V. 136. Manlache nu mai auzea și nu mai deschidea ochii. Urgia vărsării de sînge îi sleise toată puterea în el. POPA, V. 162. ◊ Refl. Încet-încet s-au sleit... toate mijloacele de hrană ale cetății și a-nceput să bîntuie o foamete cumplită. CARAGIALE, O. III 195. Mi s-au sleit toate mijloacele și trăiesc pe datorii. GHICA, A. 533. ♦ Intranz. (Neobișnuit; despre procese în desfășurare) A conteni, a sfîrși. Omului îi era din ce în ce mai rău. Durerile din mînă nu mai sleiau și arșița îi dogorea obrajii. POPA, V. 139.