Definiția cu ID-ul 954846:
Dicționare explicative
Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.
SLUT, -Ă, sluți, -te, adj. Mutilat, schilod; p. ext. foarte urît, pocit, diform; hîd. În loc de pisică, aveam un cîine slut și zburlit. BART, S. M. 104. Fata babei era slută, leneșă, țifnoasă și rea la inimă. CREANGĂ, P. 283. Ah! fața mea cea slută gonește-orice privire! Eu însumi în oglindă privind mă înspăimînt! BOLINTINEANU, O. 207. ◊ Fig. Nu vedea bolta gangului afumat, cu slute crăpături și pecingini. C. PETRESCU, A. R. 25. Privește-n zare Iarna goală, iarna slută, Cum se duce-n fuga mare. ALECSANDRI, P. A. 190. ◊ (Substantivat) Sluta ceea de Varvara vrea să mă vadă pe năsălie. SADOVEANU, O. VIII 196. Foaie verde lemn uscat, Și acuma m-o lăsat Pentru sluta cea din sat! JARNÍK-BÎRSEANU, D. 253.