Definiția cu ID-ul 954679:

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

SLĂVI, slăvesc, vb. IV. Tranz. 1. A preamări, a lăuda, a glorifica, a ridica în slavă pentru merite deosebite. Pretutindeni popoarele Uniunii slăvesc pe poetul libertății, Pușkin. SADOVEANU, E. 205. Or să vie pe-a ta urmă în convoi de-nmormîntare, Splendid ca o ironie cu priviri nepăsătoare... Iar deasupra tuturora va vorbi vrun mititel, Nu slăvindu-te pe tine... lustruindu-se pe el, Sub a numelui tău umbră. EMINESCU, O. I 134. Te slăvesc, o! zi ferice, sfîntă zi de libertate. ALECSANDRI, O. 74. ◊ (Poetic) Paserile slăveau în desișuri mîndreța sfîrșitului de primăvară și duioșia sfîrșitului zilei. SADOVEANU, O. I 104. 2. (Învechit) A adora, a iubi. Ei, de vreme ce ai să-mi fii soțior... fă-mi puțintică curte... Spune-mi că mă iubești, că mă slăvești... că ești fericit...! ALECSANDRI, T. I 210. Netăgăduit este că eu slăvesc pe toate femeile tinere și cinstesc pe bătrîne în amintirea trecutei lor frumuseți. NEGRUZZI, S. I 38. Mă aflam într-o grădină Cu frumoasa ce slăvesc. VĂCĂRESCU, P. 169.