SMIDĂ s. f. (Mold.) Grindină. A: Pre multe locuri au căzut smidă. M. COSTIN. Le trimisă Dumnedzău ploaie cu smidă și cu foc. CRON. 1689, 47^v. Din ceriu fulgere, din nuîri smidă si piatră, în aer focul cu apa să amesteca. CANTEMIR, IST.; cf. DOSOFTEI, VS ; CRON. 1707, 44^r; CRON. 1732, 36^v. // B: Și iarăși le-au mai trimis Dumnezeu ... ploaie cu spidă (sic!) și cu foc. CRON. 1736, 43^r. C: Și le trimise Dumnedzău ploaie cu smidă. CRON. ante 1730, 69^v. Etimologie necunoscută. Cf. p i a t r ă.