2 intrări

40 de definiții

din care

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

SMINTÍT, -Ă, smintiți, -te, adj. (Adesea substantivat) Care și-a pierdut dreapta judecată sau care se comportă ca și cum și-ar fi pierdut-o; ieșit din minți; nebun. ♦ (Despre manifestări ale oamenilor) Care denotă lipsă de judecată, nechibzuință, nebunie; nechibzuit, nebunesc. – V. sminti.

smintit2, ~ă [At: PSALT. HUR. 23v/17 / V: (îvp) zm~, (înv) smen~ / Pl: ~iți, ~e / E: sminti] 1-2 a, smf Care și-a pierdut judecata din cauza unei boli mintale Si: alienat (4-5), dement (1-2), descreierat (3-4), înnebunit, nebun, săltat2, sărit2, scrântit, (pfm) apucat2 (9-10), candriu (1-2), căpiat2 (2), sonat, strecheat, (îrg) nerod, prilestit, (reg) bolând, pălăurat, primit, prost, sașiu, tuieș, zărghit, zăluzit, (fam) sifilitic. 3-4 a, smf (Fig) Care are mintea întunecată Si: rătăcit. 5-6 a, smf (Pex) Care se comportă ca și cum și-ar fi pierdut judecata normală Si: aiurea (6), aiurit (1-2), bezmetic (1), nebun, zănatic, zăpăcit, zurliu, (pop) pălăvatic, (reg) șucheat, tui6, țăcănit, țicnit, zălud, (fam) sanchiu, smucit (8), trăsnit, (pop) deșucheat (1). 7 a (D. manifestări ale oamenilor) Care denotă lipsă de judecată Si: dement (4), demențial (1), nebunesc. 8 a (Îvr) Înșelat. 9 a (Înv; d. oameni sau părți ale corpului) Vătămat. 10 a (Înv; pex) Schilod. 11 a (Înv; pan; d. mecanisme) Stricat. 12 a (Îvr; d. limbă) Deformat2 (7). 13 a (Înv; d. activități, procese etc.) Necorespunzător. 14-15 a, av (Îvp) Greșit (13). 16 a (Îvp) Deplasat din poziția inițială.

SMINTÍT, -Ă, smintiți, -te, adj. (Adesea substantivat) Care și-a pierdut dreapta judecată sau care se comportă ca și cum și-ar fi pierdut-o; ieșit din minți; nebun. ♦ (Despre manifestări ale oamenilor ) Care denotă lipsă de judecată, nechibzuință, nebunie; nechibzuit, nebunesc. – V. sminti.

SMINTÍT, -Ă, smintiți, -te, adj. 1. Care și-a pierdut dreapta judecată sau care se comportă ca și cum și-ar fi pierdut-o; ieșit din minți; nebun. Cînd baba înota smintită pe la jumătatea lacului alb, Făt-Frumos aruncă buzduganu-n nori și lovi Miazănoaptea în aripi. EMINESCU, N. 24. Gesticulam vorbind singur, fără să bag de seamă la un bun bătrîn care mă privea cu mirare de cîteva minute și care negreșit mă socotea smintit. NEGRUZZI, S. I 221. ◊ (În construcții pleonastice) Feciorul acela-i cam smintit la cap. VORNIC, P. 205. ◊ (Adverbial) Rîzînd smintit în fericirea lui drăcească, venea de-a rostogolul către iaz. GALACTION, O. I 44. ◊ (Substantivat) Vă uitați ca la un smintit care și-a luat cîmpii. PREDA, Î. 26. Dați-l afară, că e un smintit și nu știe ce vorbește. ISPIRESCU, L. 203. Să-i împarți în două cete: în smintiți și în mișei. EMINESCU, O. I 151. ♦ (Despre manifestări ale oamenilor) Care denotă lipsă de judecată; nechibzuit, nebunesc. O politică rea și smintită pe un neam îl poate răsturna în mormînt. GHICA, A. 327. 2. Fig. Scos din făgașul obișnuit; deranjat. Să se ducă la curte spre a se liniști... să nu fie treburile smintite a doua zi dimineața. SADOVEANU, Z. C. 216.

smintit a. 1. mutat, dislocat: felinare smintite din locul lor; 2. stricat: acest drum avea folosul a nu fi călcat și smintit de dușman BĂLC.; 3. fig. ieșit din minți: un om smintit.

smintít, -ă adj. Vechĭ. Deranjat, mutat din loc: stîlp smintit. Vătămat, stricat: drum smintit. Azĭ. Fig. Nebun: om smintit. – Și zm-.

SMINTÍ, smintesc, vb. IV. 1. Refl. și tranz. A-și pierde sau a face să-și piardă dreapta judecată; a înnebuni. ◊ Expr. (Tranz.) A sminti (pe cineva) în bătaie = a bate foarte tare (pe cineva). 2. Tranz. (Pop.) A induce în eroare; a păcăli, a înșela. ♦ A împiedica pe cineva să facă ceva. 3. Intranz. (Reg.) A greși. 4. Tranz. (Pop.) A mișca din loc, a clinti, a deplasa. ♦ A strica; a vătăma. ♦ Fig. A răstălmăci spusele, cuvintele cuiva. – Din sl. sŭmensti, sŭmenton.

SMINTÍ, smintesc, vb. IV. 1. Refl. și tranz. A-și pierde sau a face să-și piardă dreapta judecată; a înnebuni. ◊ Expr. (Tranz.) A sminti (pe cineva) în bătaie = a bate foarte tare (pe cineva). 2. Tranz. (Pop.) A induce în eroare; a păcăli, a înșela. ♦ A împiedica pe cineva să facă ceva. 3. Intranz. (Reg.) A greși. 4. Tranz. (Pop.) A mișca din loc, a clinti, a deplasa. ♦ A strica; a vătăma. ♦ Fig. A răstălmăci spusele, cuvintele cuiva. – Din sl. sŭmensti, sŭmenton.

sminti v [At: PSALT. HUR. 52v/14 / V: (îvp) zm~, (înv) m~, smen~, smien~, ~nți, smân~, zemen~, zim~, (reg) minți, zmim~ / Pzi: ~tesc / E: vsl съмѧсти, -тѫ] 1-2 vtrf A-și pierde (sau a face să-și piardă) judecata din cauza unei boli mintale Si: a se aliena (3), a înnebuni, a se scrânti, a se țăcăni, a se țicni, a se trăsni, (pfm) a se bolânzi, a căpia, a primi, a se turluiba, a zăluzi, a (se) zărghi, (fam) a se sări. 3-4 vtrf (Fig) A i se întuneca (sau a face să i se întunece) mintea Si: a se rătăci. 5-6 vtr (Îvp) A (se) răni. 7 vt (Îvp; spc) A schilodi. 8 vt (Îvp; pex) A bate foarte rău (provocând leziuni, amețeli etc.). 9-10 vtr (Reg) A (se) luxa. 11-12 vtr (Reg; pan) A (se) strica. 13 vt (Îrg) A schimba în rău. 14 vt (Îrg; pex) A șubrezi. 15-16 vtrp (Îrg; fig) A (se) deforma (2-3). 17 vr (Îrg; d. cereale sau alimente) A se altera (4). 18 vt (Îrg; c. i. oameni și însușiri ale lor) A corupe (6). 19-20 vtrp (Îvp) A împiedica (sau a fi împiedicat) să facă ceva. 21 vt (Îvp; pex) A tulbura. 22 vi (Înv) A se abate din drum. 23-24 vtir (Îvp) A greși (1). 25-26 vtr (Îvp) A (se) deplasa din poziția inițială. 27-28 vtr (Îvp; pex) A (se) clătina. 29 vt (Pop) A induce în eroare Si: a înșela, a păcăli. 30 vt (Pop; șhp) A răstălmăci spusele cuiva.

SMINTÍ, smintesc, vb. IV. 1. Refl. A-și pierde dreapta judecată, a avea mintea tulburată; a înnebuni. Dar bine, măi copilule, te-ai smintit? Nu ți-e rușine să ne iei pe noi, oameni bătrîni, așa, cu tu, cu tine? BASSARABESCU, S. N. 137. De cînd am găsit comoara... m-am smintit parcă. SLAVICI, N. II 335. [Împăratul] s-a cam smintit de cînd dăduse în toana însuratului. ȘEZ. VI 174. ◊ Tranz. De două săptămîni de cînd e aci, i-a smintit pe toți... le-a luat o mulțime de parale. CAMIL PETRESCU, U. N. 232. [Zaharia Duhu] smintise lumea. C. PETRESCU, R. DR. 168. Nebunia politică a smintit la noi cei mai mulți creieri. ALECSANDRI, S. 52. ◊ Expr. A sminti (pe cineva) în bătaie = a bate foarte tare. (Cu o construcție mai puțin obișnuită) Pe slugi... le-a smintit în palme. CARAGIALE, O. III 34. 2. Tranz. A induce în eroare, a înșela. Pe mine căutați să nu mă smintiți: fata și ochii din cap, căci atîta vi-i leacul. CREANGĂ, P. 266. ♦ A abate de la ceva, a împiedica pe cineva să facă ceva. Se lovea cu pumnul peste cap cînd vedea că nici dascălul nu putea să-i tălmăcească bine ceva, și vai de școlarii care-l sminteau de la învățătură. CREANGĂ, A. 134. 3. Intranz. A greși. Să uită Parsion lung la ele [la cele trei porumbițe], să nu smintească cumva, apoi puse mîna pe una și zise: tu ești! RETEGANUL, P. V 66. Ia bine samă să nu smintești, ci să te repezi iute... să iei apă într-o clipă și să fugi. SBIERA, P. 28. 4. Tranz. A mișca din loc, a clinti, a deplasa, a disloca. Nu-și pieptenară părul cu îngrijirea obișnuită, astfel ca nici un fir de păr să nu fie smintit de la locul său. GANE, N. III 134. Harap-Alb iesă din groapă, jupește pielea cerbului cu băgare de seamă, să nu smintească vreo piatră din locul ei. CREANGĂ, P. 227. Și d-atuncea mînăstirea Încetă d-a mai cădea. Vînt, cutremur n-o smintește. BOLLIAC, O. 95. ♦ A strica, a vătăma. Ostașii dădură bătălie grea cu oamenii, smintindu-le ciolanele. PAS, L. I 134. (Sandu trăgînd sipetul:) Iaca vin; dar greu e, frate. Încet, Sandule, încetișor, să nu-l smintești. Nu-l hurduca; trage lin. ALECSANDRI, T. 1644. În săbii să-l sprijiniți, La un deget să nu-l smintiți. PĂSCULESCU, L. P. 238. ♦ (Popular, cu complementul «vorbă», «cuvînt») A răstălmăci. Noi sîntem de loc din București, Umblăm cu cărți împărătești. Nimeni cuvîntul să nu ni-l smintească. SEVASTOS, N. 112.

A SMINTÍ ~ésc tranz. 1) A face să se smintească; a scoate din minți. 2) (obiecte stătătoare) A mișca din loc; a clinti; a urni. 3) pop. (persoane) A face să ia un neadevăr drept adevăr; a amăgi; a înșela. 4) (persoane) A împiedica să facă ceva. 5) A face să-și piardă integritatea (lovind, sfărâmând); a strica; a vătăma. * ~ în bătaie a bate tare. /<sl. sumensti, sumenton

A SE SMINTÍ mă ~ésc intranz. A-și pierde facultatea de a judeca normal; a-și ieși din minți; a se aliena; a se scrânti; a înnebuni; a se zăpăci. /<sl. sumensti, sumenton

smintì v. 1. a turbura; școlarii îl sminteau dela învățătură CR.; 2. a mișca din loc: să nu smintească vr’o piatră CR.; 3. a turbura mintea, a scoate din minți: a smintit. [Vechiu-rom. smintì, a turbura = slav. SŬMĒTÕ, cu acelaș sens care a fost apoi influențat de minte, de unde noțiunea modernă de pervertirea minții].

smintésc v. tr. (vechĭ smentesc, vsl. sŭ-montiti [și sŭ-mensti, -menton], a turbura, infl. de rom. minte. La Dos. smintă, sminteală. Cp. cu răspintie. V. smîntînă și zămintesc). Turbur, deranjez, mișc din loc: a sminti ceva de la locu luĭ, a sminti pe cineva de la treaba luĭ. Vechĭ. Vatăm, aduc pagubă: lupiĭ îĭ smintesc pe oamenĭ. Săblăznesc. Rătăcesc, seduc: diavoliĭ ne smintește. Împedec, opresc. Azĭ. Fam. Cînd țĭ-oĭ trage una, te smintesc, cînd te-oĭ lovi o dată, te zăpăcesc. V. refl. Înebunesc, devin nebun. – Și zm-.

Dicționare morfologice

Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).

sminti (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. smintesc, 3 sg. smintește, imperf. 1 sminteam; conj. prez. 1 sg. să smintesc, 3 să smintească

sminti (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. smintesc, imperf. 3 sg. smintea; conj. prez. 3 să smintească

smintí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. smintésc, imperf. 3 sg. sminteá; conj. prez. 3 sg. și pl. sminteáscă

smintesc, -tească 3 conj., -team 1 imp.

Dicționare relaționale

Indică relații între cuvinte (sinonime, antonime).

SMINTÍT adj., s. 1. adj., s. v. nebun. 2. adj. v. nebunesc. 3. adj. aiurea, aiurit, bezmetic, descreierat, nebun, țicnit, zănatic, zăpăcit, zurliu, (rar) dezmetic, (pop.) deșucheat, pălăvatic, silhui, (înv. și reg.) prilestit, (reg.) șucheat, tui, (Mold.) tuieș, zălud, zărghit, (înv.) turluliu, (fam.) sanchiu, (fam. fig.) smucit, trăsnit, țăcănit. (Ce tip ~!)

SMINTÍT adj. v. defect, defectat, defectuos, deranjat, dereglat, eronat, fals, greșit, incorect, inexact, neadevărat, necorespunzător, stricat.

SMINTIT adj., s. 1. adj., s. (MED.) alienat, dement, descreierat, înnebunit, nebun, țicnit, (livr. și peior.) sonat, (pop. și fam.) apucat, candriu, căpiat, deșucheat, strecheat, (înv. și reg.) nerod, (reg.) prost, (Transilv., Maram. și Ban.) bolînd, (Ban.) pălăurat, (Olt. și Munt.) primit, (Mold.) zăluzit, zărghit, (fig.) săltat, sărit, scrîntit, țăcănit. (O persoană ~.) 2. adj. dement, demențial, nebunesc. (Un act ~.) 3. adj. aiurea, aiurit, bezmetic, descreierat, nebun, țicnit, zănatic, zăpăcit, zurliu, (rar) dezmetic, (pop.) deșucheat, pălăvatic, silhui, (înv. și reg.) prilestit, (reg.) șucheat, tui, (Mold.) tuieș, zălud, zărghit, (înv.) turluliu, (fam.) sanchiu, (fam. fig.) smucit, trăsnit, țăcănit. (Ce tip ~!)

smintit adj. v. DEFECT. DEFECTAT. DEFECTUOS. DERANJAT. DEREGLAT. ERONAT. FALS. GREȘIT. INCORECT. INEXACT. NEADEVĂRAT. NECORESPUNZĂTOR. STRICAT.

SMINTÍ vb. v. acri, ademeni, altera, amăgi, clătina, clinti, contraface, corupe, decădea, deforma, denatura, deplasa, deprava, deranja, descompune, desfrâna, destrăbăla, dezarticula, disloca, escamota, falsifica, fermenta, greși, incomoda, împuți, înăcri, încânta, încurca, înșela, jena, luxa, măslui, minți, mistifica, mișca, momi, muta, păcăli, păcătui, perverti, prosti, purta, răstălmăci, rătăci, scrânti, stingheri, stânjeni, strica, suci, supăra, trișa, tulbura, urni, vicia.

sminti vb. v. ACRI. ADEMENI. ALTERA. AMĂGI. CLĂTINA. CLINTI. CONTRAFACE. CORUPE. DECĂDEA. DEFORMA. DENATURA. DEPLASA. DEPRAVA. DERANJA. DESCOMPUNE. DESFRÎNA. DESTRĂBĂLA. DEZARTICULA. DISLOCA. ESCAMOTA. FALSIFICA. FERMENTA. GREȘI. INCOMODA. ÎMPUȚI. ÎNĂCRI. ÎNCÎNTA. ÎNCURCA. ÎNȘELA. JENA. LUXA. MĂSLUI. MINȚI. MISTIFICA. MIȘCA. MOMI. MUTA. PĂCĂLI. PĂCĂTUI. PERVERTI. PROSTI. PURTA. RĂSTĂLMĂCI. RĂTĂCI. SCRÎNTI. STINGHERI. STÎNJENI. STRICA. SUCI. SUPĂRA. TRIȘA. TULBURA. URNI. VICIA.

SMINTI vb. (MED.) a se aliena, a înnebuni, a se țicni, (pop. și fam.) a se strechea. (Transilv., Maram. și Ban.) a se bolînzi, (prin Munt.) a primi, (Mold.) a sturluiba, a zăluzi, a (se) zărghi, (fam.) a căpia, (fig.) a se scrînti, a se trăsni, a se țăcăni.

Dicționare etimologice

Explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.

smintí (-tésc, -ít), vb.1. A tulbura, a perturba, a deranja. – 2. A împiedica, a stînjeni, a jena. – 3. (Înv.) A înșela, a induce în eroare. – 4. A aliena, a înnebuni. – 5. A distruge, a descompune, a strica, a anihila. – 6. A produce pagube, a păgubi. – 7. A bate, a ciomăgi, a snopi în bătaie. – 8. (Banat) A greși, a se înșela. – 10. (Refl.) A deveni nebun, a se scrînti. – Mr. mintescu, mintire „a tulbura”. Megl. (s)mintés, (s)mintiri. Sl. sŭmĕsti, sŭmĕtati, sŭmĕtiti „a tulbura” (Miklosich, Slaw. Elem., 48; Cihac, II, 352; Șeineanu, Semasiol., 211; Byhan 319; Berneker, II, 44; Rosetti, III, 58), probabil favorizat de coincidența cu minte.Der. smintă (var. înv. smîntă), s. f. (Banat, Trans., greșeală; defect; pierdere); sminteală, s. f. (greșeală; defect; pierdere; obstacol; inconvenient; necaz; nebunie; bătaie, ciomăgeală); smintit, s. m. (nebun, s. n. Trans., terci de făină de porumb pentru pui); nesmintit, adj. (negreșit; adv., sigur). – Cf. smîntînă.

Dicționare specializate

Explică înțelesuri specializate ale cuvintelor.

zmintí, zmintesc, (sminti), vb. tranz., refl. – 1. (pop.) A luxa, a sclinti, a deplasa: „Mi-am zmintit o mână” (ALRRM, 1969: 118). 2. A înnebuni. 3. A tulbura. 4. A jena. – Cf. sminti (< sl. sǔmesti „a tulbura”, Scriban, DER, DEX).

Dicționare enciclopedice

Definiții enciclopedice

Amantes, amentes (lat. „Îndrăgostiți, smintiți”). Terențiu a spus aceste vorbe în comedia sa Andria (versul 13, în versiune modernă: act I, sc. 3). Ele s-au răspîndit repede datorită nu atît cuprinsului lor destul de banal, cît mai ales jocului de cuvinte original, reușit și ușor de reținut. Cind se folosesc? Oricând îndrăgostiții, prin manifestările lor, confirmă părerea lui Terențiu! Byron, în Pelerinajul lui Childe Harold (IV, 123), spune de asemeni: Who loves, raves „Cine iubește, aiurează”, dar versul său are un caracter dramatic, căci se referă la rătăcirile dragostei care pot avea urmări nefericite. LIT.

Dicționare de argou

Explică doar sensurile argotice ale cuvintelor.

a sminti (pe cineva) în bătaie expr. a bate foarte tare (pe cineva).

Intrare: smintit
smintit adjectiv
adjectiv (A2)
Surse flexiune: DOR
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • smintit
  • smintitul
  • smintitu‑
  • sminti
  • smintita
plural
  • smintiți
  • smintiții
  • smintite
  • smintitele
genitiv-dativ singular
  • smintit
  • smintitului
  • smintite
  • smintitei
plural
  • smintiți
  • smintiților
  • smintite
  • smintitelor
vocativ singular
plural
ismintit
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
Intrare: sminti
verb (VT401)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • sminti
  • smintire
  • smintit
  • smintitu‑
  • smintind
  • smintindu‑
singular plural
  • smintește
  • smintiți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • smintesc
(să)
  • smintesc
  • sminteam
  • smintii
  • smintisem
a II-a (tu)
  • smintești
(să)
  • smintești
  • sminteai
  • smintiși
  • smintiseși
a III-a (el, ea)
  • smintește
(să)
  • smintească
  • smintea
  • sminti
  • smintise
plural I (noi)
  • smintim
(să)
  • smintim
  • sminteam
  • smintirăm
  • smintiserăm
  • smintisem
a II-a (voi)
  • smintiți
(să)
  • smintiți
  • sminteați
  • smintirăți
  • smintiserăți
  • smintiseți
a III-a (ei, ele)
  • smintesc
(să)
  • smintească
  • sminteau
  • sminti
  • smintiseră
verb (VT401)
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • zminti
  • zmintire
  • zmintit
  • zmintitu‑
  • zmintind
  • zmintindu‑
singular plural
  • zmintește
  • zmintiți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • zmintesc
(să)
  • zmintesc
  • zminteam
  • zmintii
  • zmintisem
a II-a (tu)
  • zmintești
(să)
  • zmintești
  • zminteai
  • zmintiși
  • zmintiseși
a III-a (el, ea)
  • zmintește
(să)
  • zmintească
  • zmintea
  • zminti
  • zmintise
plural I (noi)
  • zmintim
(să)
  • zmintim
  • zminteam
  • zmintirăm
  • zmintiserăm
  • zmintisem
a II-a (voi)
  • zmintiți
(să)
  • zmintiți
  • zminteați
  • zmintirăți
  • zmintiserăți
  • zmintiseți
a III-a (ei, ele)
  • zmintesc
(să)
  • zmintească
  • zminteau
  • zminti
  • zmintiseră
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

smintit, smintiadjectiv

  • 1. adesea substantivat Care și-a pierdut dreapta judecată sau care se comportă ca și cum și-ar fi pierdut-o; ieșit din minți. DEX '09 DEX '98 DLRLC
    sinonime: nebun
    • format_quote Cînd baba înota smintită pe la jumătatea lacului alb, Făt-Frumos aruncă buzduganu-n nori și lovi Miazănoaptea în aripi. EMINESCU, N. 24. DLRLC
    • format_quote Gesticulam vorbind singur, fără să bag de seamă la un bun bătrîn care mă privea cu mirare de cîteva minute și care negreșit mă socotea smintit. NEGRUZZI, S. I 221. DLRLC
    • format_quote pleonastic Feciorul acela-i cam smintit la cap. VORNIC, P. 205. DLRLC
    • format_quote (și) adverbial Rîzînd smintit în fericirea lui drăcească, venea de-a rostogolul către iaz. GALACTION, O. I 44. DLRLC
    • format_quote Vă uitați ca la un smintit care și-a luat cîmpii. PREDA, Î. 26. DLRLC
    • format_quote Dați-l afară, că e un smintit și nu știe ce vorbește. ISPIRESCU, L. 203. DLRLC
    • format_quote Să-i împarți în două cete: în smintiți și în mișei. EMINESCU, O. I 151. DLRLC
    • 1.1. (Despre manifestări ale oamenilor) Care denotă lipsă de judecată, nechibzuință, nebunie. DEX '09 DLRLC
      • format_quote O politică rea și smintită pe un neam îl poate răsturna în mormînt. GHICA, A. 327. DLRLC
  • 2. figurat Scos din făgașul obișnuit. DLRLC
    sinonime: deranjat
    • format_quote Să se ducă la curte spre a se liniști... să nu fie treburile smintite a doua zi dimineața. SADOVEANU, Z. C. 216. DLRLC
etimologie:
  • vezi sminti DEX '98 DEX '09

sminti, smintescverb

  • 1. reflexiv tranzitiv A-și pierde sau a face să-și piardă dreapta judecată. DEX '09 DEX '98 DLRLC NODEX
    sinonime: înnebuni
    • format_quote Dar bine, măi copilule, te-ai smintit? Nu ți-e rușine să ne iei pe noi, oameni bătrîni, așa, cu tu, cu tine? BASSARABESCU, S. N. 137. DLRLC
    • format_quote De cînd am găsit comoara... m-am smintit parcă. SLAVICI, N. II 335. DLRLC
    • format_quote [Împăratul] s-a cam smintit de cînd dăduse în toana însuratului. ȘEZ. VI 174. DLRLC
    • format_quote De două săptămîni de cînd e aci, i-a smintit pe toți... le-a luat o mulțime de parale. CAMIL PETRESCU, U. N. 232. DLRLC
    • format_quote [Zaharia Duhu] smintise lumea. C. PETRESCU, R. DR. 168. DLRLC
    • format_quote Nebunia politică a smintit la noi cei mai mulți creieri. ALECSANDRI, S. 52. DLRLC
    • chat_bubble tranzitiv A sminti (pe cineva) în bătaie = a bate foarte tare (pe cineva). DEX '09 DEX '98 DLRLC NODEX
      • format_quote Pe slugi... le-a smintit în palme. CARAGIALE, O. III 34. DLRLC
  • 2. tranzitiv popular A induce în eroare. DEX '09 DEX '98 DLRLC NODEX
    • format_quote Pe mine căutați să nu mă smintiți: fata și ochii din cap, căci atîta vi-i leacul. CREANGĂ, P. 266. DLRLC
    • 2.1. A împiedica pe cineva să facă ceva. DEX '09 DEX '98 DLRLC NODEX
      • format_quote Se lovea cu pumnul peste cap cînd vedea că nici dascălul nu putea să-i tălmăcească bine ceva, și vai de școlarii care-l sminteau de la învățătură. CREANGĂ, A. 134. DLRLC
  • 3. intranzitiv regional Greși. DEX '09 DEX '98 DLRLC
    sinonime: greși
    • format_quote Să uită Parsion lung la ele [la cele trei porumbițe], să nu smintească cumva, apoi puse mîna pe una și zise: tu ești! RETEGANUL, P. V 66. DLRLC
    • format_quote Ia bine samă să nu smintești, ci să te repezi iute... să iei apă într-o clipă și să fugi. SBIERA, P. 28. DLRLC
  • 4. tranzitiv popular A mișca din loc. DEX '09 DEX '98 DLRLC NODEX
    • format_quote Nu-și pieptenară părul cu îngrijirea obișnuită, astfel ca nici un fir de păr să nu fie smintit de la locul său. GANE, N. III 134. DLRLC
    • format_quote Harap-Alb iesă din groapă, jupește pielea cerbului cu băgare de seamă, să nu smintească vreo piatră din locul ei. CREANGĂ, P. 227. DLRLC
    • format_quote Și d-atuncea mînăstirea Încetă d-a mai cădea. Vînt, cutremur n-o smintește. BOLLIAC, O. 95. DLRLC
    • 4.1. Strica, vătăma. DEX '09 DEX '98 DLRLC NODEX
      • format_quote Ostașii dădură bătălie grea cu oamenii, smintindu-le ciolanele. PAS, L. I 134. DLRLC
      • format_quote (Sandu trăgînd sipetul:) Iaca vin; dar greu e, frate. Încet, Sandule, încetișor, să nu-l smintești. Nu-l hurduca; trage lin. ALECSANDRI, T. 1644. DLRLC
      • format_quote În săbii să-l sprijiniți, La un deget să nu-l smintiți. PĂSCULESCU, L. P. 238. DLRLC
    • 4.2. figurat A răstălmăci spusele, cuvintele cuiva. DEX '09 DEX '98 DLRLC
      sinonime: răstălmăci
      • format_quote Noi sîntem de loc din București, Umblăm cu cărți împărătești. Nimeni cuvîntul să nu ni-l smintească. SEVASTOS, N. 112. DLRLC
etimologie:

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.