socotínță f., pl. e (d. socotesc, ca chibzuință d. chibzuĭesc). Socoteală, reflexiune, chibzuință: a lucra cu socotință. Opiniune, credință: după socotința mea. Vechĭ. lntențiune: cu rea socotință. îngrijire: socotința bolnavilor. Stimă, atențiune: a-ĭ face cuĭva socotință, a avea socotință din partea cuĭva.