soróc n., pl. oáce (vsl. sŭrokŭ, termin, d. rokŭ, timp hotărît, care vine d. reštirekon, a zice, a vorbi, sîrb. bg. rus. srok. V. sorcovă, proroc, uric). Vechĭ. Azĭ pop. Termin, vadea, zi fixă: sorocu uneĭ judecățĭ, uneĭ călătoriĭ. Carte de soroc, hîrtie pin care se permitea cuĭva să-l dea în judecată pe altu. Menstrue. Pl. Zile hotărîte p. pomenirea unuĭ mort.