spáĭmă f., pl. e (lat. *ex-pávimen, d. ex-pavére, a se spăĭmînta. Forma *expavimen, dată de Tkt., ar veni d. pavire, a bătături. V. pămînt). Groază, teroare, panică. A-țĭ face spaĭmă, a te spăimînta: calu șĭ-a făcut spaĭmă și a răsturnat docaru. Fig. Iron. Acest om e spaĭma pivnițelor, e mare bețiv. În Cod. Vor. spáemă.