SPECIAL, -Ă, speciali, -e, adj. Care se deosebește de alte lucruri asemănătoare prin particularități care îi sînt proprii; care este făcut, destinat, rezervat pentru un anumit scop; p. ext. care iese din comun, este deosebit de bun, de valoros; excepțional. Am dat un examen special și am intrat în corpul jandarmilor. SADOVEANU, P. M. 106. Făcuse un drum la București, numai să obțină de la corp mutarea unui bucătar special la popota regimentului. C. PETRESCU, Î. I 8. Cei mai mulți cereau trupe speciale, să-i însoțească la moșiile lor. REBREANU, R. II 228. Mîni-poimîni are să-i vie decorația și mi-a promis colonelul că i-o va trimite dînsul printr-un delegat special. MIRONESCU, S. A. 108. ◊ (Adverbial) Să se prezinte la un concurs cu lucrări special pregătite. CONTEMPORANUL, S. II, 1953, nr. 356, 5/1. ◊ Loc. adv. În special = mai ales, îndeosebi, anume; în mod particular, în speță. La început avea numai îngrijirea celor doi copilași, în special să-i învețe franțuzește, dar ajunsese cu timpul să facă toată treaba casei. BART, E. 315. ♦ (Despre ediții de presă, despre publicații) Publicat cu ocazia unui eveniment important sau la o dată festivă. Vă voi expedia la vreme, pentru numărul special, o cronică anume. CARAGIALE, O. VII 429. – Pronunțat: -ci-al.