Definiția cu ID-ul 1181445:

Dicționare enciclopedice

Definiții enciclopedice

SPECIE (< lat.) s. f. 1. Soi, fel, categorie. 2. (BIOL.) Categorie sistematică fundamentală, subordonată ca rang genului și superioară subspeciei. S. sunt unități naturale dinamice cu ascendență comună și cu particularități morfofiziologice, biochimice și ecologice relativ stabile în cursul mai multor generații. S. au un anumit număr stabil de cromozomi și numai în cazuri rare manifestă polimorfism cromozomial. Sunt alcătuite din indivizi care se pot îmeprechea între ei, dând naștere la urmași fertili. În general s. prezintă fenomenul de izolare reproductivă (nu se pot împerechea cu indivizi din alte specii, sau dacă au urmași dintr-o astfel de împerechere aceștia sunt sterili), ceea ce determină constanța lor relativă. 3. (LOG.) Diviziune a genului; după extensiune, clasa de indivizi prezentând aceleași caracteristici esențiale (specia umană, cuprinzând câteva miliarde de indivizi); după intensiune, clasă de caracteristici comune unui anumit număr de indivizi (limbajul articulat care este propriu speciei umane). ◊ S. infimă = ultima specie, în ordinea determinării, care nu subordonează alte specii, ci se referă numai la indivizi. 4. S. literară = categorie de opere literare în cadrul fiecărui gen, clasificate după criterii tematice sau formale. Ca și genurile, s.l. se întrepătrund și se suprapun adesea, fiecare s. putând înregistra la rândul său diferite subdiviziuni.