SPELB, -Ă, spelbi, -e, adj. 1. (Despre persoane) Lipsit de sînge sau de roșeață în obraji; galben, palid. Iată-l în prag pe Mișu, coconașul cela spelb, cestorul clasei, iscoada directorului. I. BOTEZ, ȘC. 52. Încă tînără la față, învoaltă și spelbă... glumea, rîdea, avea pentru fiecare o vorbă și un zîmbet. M. I. CARAGIALE, C. 122. Pandele se arăta spelb și slab, cu picioarele lungi, înalt și cocîrjat, și cu gîtul împins înainte. MACEDONSKI, O. III 49. ♦ (Despre ochi) De culoare ștearsă, spălăcit. Șerpește, ochii spelbi ai lui Ion au clipit pe de lături. POPA, V. 279. 2. (Despre băuturi) Lipsit de tărie, fără gust, searbăd. Găsești la cîrciumă spirt de păpușoi ori vin adus mai dinspre munte, – poșircă spelbă. STANCU, D. 50.