spéĭe f., pl. eĭ (din speñe, cum se zice în Ban. Cp ngr. spira [scris speira], spiră, coș, paner). Rar azĭ. Oboroc: Aŭ doară vine făclia să pue supt spee saŭ supt pat? Aŭ nu să va pune în sfeșnic? (Ev. București. 1723, I, 46, b). Cîlțĭ în spele / Las’să steĭe Pînă’n primăvară, c’atuncĭ e ziŭa maĭ mare (P. P. Iașĭ, despre femeĭa leneșă). Olt. nord. Un teĭ de coș lungăret (numit și leagăn) cu fundu îngust format dintr’o scîndură și cu gura largă cu care se prind peștĭ pe supt malurĭ.