spinare f., pl. ărĭ (lat. spinalis, spinal. Cp. cu brățare). Șiru vertebrelor, coloana vertebrală: hamalu cară saciĭ cu spinarea saŭ în spinare. Partea superioară (a unuĭ munte, unuĭ deal, unuĭ acoperiș). Dosu uneĭ cărți, partea cusută: o carte scorțită în hîrtie, ĭar spinarea în pele. De-a (saŭ în) spinare, pe spinare, în spate, în cîrcă: a purta un copil de-a (saŭ în) spinare. A sări cuĭva în spinare, a te răpezi în spinarea luĭ (în glumă saŭ p. a-l ataca). A te mînca spinarea (iron.), a dori o scărpinătură, a te purta așa în cît să te expuĭ a mînca bătaĭe.