Definiția cu ID-ul 956208:
Dicționare explicative
Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.
SPIRIT, (2, 3, 5, 10, 11) spirite, s. n. 1. Minte, rațiune, intelect. Patrimoniul de progres a fost din domeniul spiritului. SADOVEANU, E. 62. Știința nouă, întemeindu-se pe conceptul legilor spiritului, pe observație, experiență, calcul, a continuat zdrobirea lumii vechi. BĂLCESCU, O. II 9. ◊ Expr. (A avea) prezență de spirit v. prezență. 2. (Urmat de diverse determinări calificative) Persoană considerată sub raportul capacității sale intelectuale sau din punct de vedere al însușirilor morale, de caracter etc. Fiind un spirit tiranic, ținea să facă după cum voia el. ANGHEL, PR. 82. Această dezvoltare intelectuală a dat naștere unor spirite alese, unor talente mari. GHEREA, ST. CR. II 218. Lucrul nou, neuzitat, deșteaptă totdeauna răutatea spiritelor mici. ALECSANDRI, S. 38. ◊ Spirit universal (sau enciclopedic) = persoană care posedă cunoștințe (și se manifestă) în foarte multe domenii ale cunoașterii. Pe atunci era vremea (și nevoia) spiritelor universale: Alecsandri face politică, scoate reviste, culege literatura populară, e director de teatru, scrie în toate genurile literare, în versuri și în proză, se ocupă cu gramatica etc. IBRĂILEANU, SP. CR. 156. 3. (La pl.) Societatea în întregul ei, oamenii considerați ca purtători ai unor idei, ai unor preocupări intelectuale; opinie publică. Spiritele erau ațîțate. SADOVEANU, O. I 419. În Moldova... apăsarea spiritelor fu mai blîndă. KOGĂLNICEANU, la IBRĂILEANU, SP. CR. 17. 4. Inteligență, deșteptăciune, agerime intelectuală; istețime; capacitate de imaginație, fantezie. M-a scos din sărite atîta sărăcie de spirit într-o discuție. CAMIL PETRESCU, U. N. 17. Nimeni, după dînsa, ca dînsa nu a avut frumusețe, spirit, talente. BOLINTINEANU, O. 271. ◊ Expr. (Om) de (sau cu) spirit = (om) cu minte ageră, deștept, inteligent; (om) spiritual, cu humor, cu haz. N-am avut o prea bună părere despre așa-zișii oameni de spirit. CAMIL PETRESCU, U. N. 148. Egumenul era un om cu spirit. BOLINTINEANU, O. 434. Era un tînăr de spirit, avînd toate calitățile și toate defectele juneții. NEGRUZZI, S. I 110. 5. Glumă, anecdotă; ironie. Vai ce tip afectat și cum ține să facă spirite cu orice preț. VLAHUȚĂ, la CADE. 6. Mod, fel de a gîndi, de a se manifesta, de a acționa; părere, concepție împărtășită de un grup de oameni, de o colectivitate. Greșeli care nu au nimic comun cu spiritul dialectic de critică. CONTEMPORANUL, S. II, 1949, nr. 156, 11/6. Spiritul milităresc i-a pătruns atît de adînc în fire, încît dezertarea, din orice motiv, i se părea o crimă neiertată. REBREANU, P. S. 84. În orașele mari... spiritul public e veșnic pus în mișcare de o noutate emoționantă. VLAHUȚĂ, O. A. 245. Grecii și latinii... prefac [civilizația egipteană] după spiritul lor. RUSSO, O. 66. ◊ Spirit de partid (sau partinic) = conștiința apartenenței politice la partidul clasei muncitoare, conformitate cu linia, cu teoria, cu ideologia partidului; disciplină de partid. Spirit de partid... înseamnă luarea unei atitudini clare, hotărîte, fără echivoc, de partea proletariatului, de partea cauzei sale. LUPTA DE CLASĂ, 1949, nr. 4, 53. Spiritul de partid în arta realismului socialist ne ajută să alegem și să redăm acel material luat din viață care duce la dezvăluirea tipicului. V. ROM. mai 1953, 200. Spirit de clasă = conștiința apartenenței la o anumită clasă socială. Spirit de grup (sau de castă, de cerc, de gașcă etc.) = tendință de a acționa pe ascuns, în grup restrîns, în afara intereselor colectivității (și împotriva lor), pentru realizarea unor interese strict personale sau de grup. ◊ Loc. adv. În spiritul... = în concordanță cu..., conform cu... Nu numai masa membrilor de partid, dar întreaga clasă muncitoare trebuie educată în spiritul luptei de clasă. REZ. HOT. I 23. În spiritul vremii = în conformitate cu modul de a gîndi, cu concepția unei colectivități sociale într-un moment istoric dat. În spirit critic și autocritic = ținînd seama de critică și de autocritică. 7. Caracter particular, specific, trăsătură caracteristică a ceva. Spiritul unei limbi. ♦ Conținutul, sensul real a ceva. Spiritul legilor. ▭ A te adăpa din izvorul artei populare înseamnă a-ți însuși spiritul însuși al creației populare. CONTEMPORANUL, S. II, 1954, nr. 388, 2/4. 8. Înclinare, pornire, tendință care determină felul de a fi, de a gîndi, de a se manifesta al cuiva. Spiritul de omenie și de dreptate. SADOVEANU, E. 24. Scarlat dă dovadă de spirit întreprinzător. C. PETRESCU, Î. II 67. Spiritul lui de observație... îl făcu să înțeleagă cît e de greu să răzbați și să ajungi a însemna ceva între ai tăi cînd ești atît de sărac. VLAHUȚĂ, O. A. 101. A fi un bun ministru... se cere... S-ai spiritul de cîrmă: prin mare socotire Să-ntîmpini orice rele, orice nemulțumire. BOLINTINEANU, O. 135. 9. (În filozofia idealistă și în concepțiile mistico-religioase; adesea urmat de determinarea «absolut») Element considerat ca factor de bază al universului (opus materiei), identificat cu divinitatea. [După Platon] în afară de lumea noastră există o lume ideală, transcendentă, lumea esențelor pure și ideale ale lucrurilor. Omul a trăit în această lume ideală, unde el a fost numai spirit pur, fără materie. Din această lume ideală a spiritului pur, omul cade pe pămînt. GHEREA, ST. CR. II 19. 10. (În concepțiile mistico-religioase) Ființă imaterială, supranaturală, duh; (în superstiții) stafie, strigoi, arătare, fantomă. Nu pot să-mi închipui că a venit un spirit, o fantomă, a intrat noaptea în casa de fier a laboratorului. BARANGA, I. 207. 11. Semn grafic în scrierea greacă, care, adăugat unui sunet, arată cum se pronunță sunetul respectiv din punctul de vedere al aspirației.