SPIRITUAL, -Ă, spirituali, -e, adj. 1. Care aparține minții, rațiunii, intelectului, (p. ext.) culturii; privitor la minte, la rațiune, la intelect, (p. ext.) la cultură. Una din cele dintăi mari bucurii spirituale pe care le-am avut a fost contactul cu marea literatură rusească. SADOVEANU, E. 182. Ce pot eu să trimit în schimb decît hrană spirituală? CARAGIALE, O. VII 197. 2. Inteligent, deștept, ager, isteț; dotat cu humor. Conta în lume ca un băiat spiritual. REBREANU, R. I 187. Văzui pe toți amicii și cunoștințele mele, între alții pe spiritualul istoric M. Kogălniceanu. BOLINTINEANU, O. 277. ♦ Care oglindește, exprimă, denotă inteligență, istețime, humor. Vorbă spirituală. ▭ Deși nu era frumos, avea însă o fizionomie spirituală. NEGRUZZI, S. II 157. 3. (În filozofia idealistă și în concepțiile mistico-religioase) Care aparține factorului considerat ca bază a universului, identificat cu divinitatea; privitor la acest factor; imaterial, supranatural. ♦ Bisericesc, religios, duhovnicesc. A avea păstori spirituali numai din pămînteni. NEGRUZZI, S. I 241.