SPIRT s. n. Alcool etilic (v. etilic); p. ext. băutură alcoolică tare. Începură să-și recunoască fețele prin negura zorilor, să se vadă cum erau, umflați de spirt, de nesomn și de urcușul aspru prin stîncărie. DUMITRIU, N. 184. Era... în stare să sugă o vadră de spirt fără măcar să clipească. REBREANU, I. 34. Și paharul turcului... Cu catran să-l cătrănești Și cu spirt să-l împlinești, Cu rachiu să-l întărești. TEODORESCU. P. P. 664. ◊ (În metafore și comparații, sugerînd ideea de agerime, vioiciune) Aici la han, în drum, la răspîntie, trebuie un băiat iute, spirt. BRĂTESCU-VOINEȘTI, Î. 63. Îl luase la ochi, căci era spirt, știi colea cum trebuie omului, mîna dreaptă, nu altăceva. ISPIRESCU, L. 164. ◊ Spirt de lemn = alcool metilic, v. metilic. Spirt denaturat (sau de ars) v. denaturat. Spirt industrial = alcool etilic impur, nerafinat (care conține între altele un procent de alcool metilic). Spirt medicinal = spirt folosit în medicină, mai ales ca dezinfectant (devenit impropriu pentru consum prin adăugarea unei substanțe colorante). – Variantă: (regional) șpirt (CAMILAR, N. I 308) s. n.