splendoare sf [At: GHICA, A. 742 / G-D: și: (rar) ~i / Pl: ~ori / E: fr splendeur, lat splendor] 1 Însușire de a trezi admirație, de a impresiona în mod profund prin aspectul atrăgător, armonios Si: frumusețe (1), mândrețe, strălucire, (îrg) mândrie. 2 (Ccr; mpl) Ființă, lucru etc. cu aspect deosebit de frumos Si: frumusețe (4), mândrețe, minunăție, minune, (reg) mândrenie. 3 Însușirea de a trezi admirația prin proporții grandioase, monumentale etc. Si: grandoare (1), măreție, monumentalitate, semeție. 4 Însușirea de a impresiona prin eleganță deosebită, prin manifestări fastuoase, excesiv de luxoase etc. Si: bogăție (2), fast¹, lux, măreție, pompă, semeție, somptuozitate, strălucire, (înv) ighemonicon, pohfală, saltanat. 5 Calitate de a impresiona puternic prin fapte sau atribute deosebite Si: glorie (2), grandoare (2), măreție, mărire, slavă (2), strălucire, (înv) mărime.