SPOR², (3) sporuri, s. n. 1. Înaintare (în lucru), progres. Iar dacă razele de soare Printre șindrile facu-și cale, Văd sporul pînzei de păianjen Și-nfiorate mor de jale. GOGA, P. 20. Mașinile... făcuse dovadă cu ce spor ar putea să muncească și cîte brațe inutile puteau să înlăture. ANGHEL, PR. 84. Bătrînul să uita mîngăiat ce spor fac. RETEGANUL, P. V 59. ◊ Loc. adj. și adv. Cu spor = cu mare randament; spornic, repede. Au umblat cu spor pe subt biruința soarelui de amiază și au ajuns într-un pisc unde se legănau fînațuri înflorite. SADOVEANU, N. P. 143. Mergeau cu spor mai cu samă noaptea. id. O. I 127. Fără spor = fără randament; puțin, încet. ◊ Expr. A avea spor (la ceva) = a realiza, a produce mult, în timp (relativ) scurt. Lucra mult și era necăjit că nu avea nici un spor la lucru. V. ROM. noiembrie 1953, 34. Să aveți la toate spor. TEODORESCU, P. P. 141. Beutor și prădător Și la lucru n-are spor. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 185. Spor la lucru (sau la muncă), formulă de urare adresată cuiva care lucrează sau merge la lucru. [Flăcăii trec] dînd un «noroc bun» și un «spor la lucru». SEVASTOS, N. 2. 2. Abundență, belșug, prosperitate; folos, cîștig. Ghiță... are și el, ca tot omul, o slăbiciune: îi rîde inima cînd își vede sporul [din casă]. SLAVICI, O. I 145. ◊ Expr. (Rar) A da în spor = a ajunge la prosperitate, a-i merge cuiva bine. Muncea... de-i trecea nădușelile, și ca să dea și ei în spor, ba. ISPIRESCU, L. 174. 3. Creștere, mărire; adaos, surplus, majorare, supliment. Tu, Harnav, cu asprime de grijă vei purta La sporul vistieriei. ALECSANDRI, T. II 167. (Cu pronunțare regională) Milioane trebuie iarăși a se duce de unde au venit, ba încă și cu un spori de dobînzi. RUSSO, S. 159.