SPĂLĂCIT, -Ă, spălăciți, -te, adj. 1. Care este lipsit de culori vii; șters, fără strălucire. V. decolorat. Vameșul englez... cu ochii... spălăciți călcă apăsat. BART, S. M. 97. Stau în neclintire, de jur împrejur, dealuri nesfîrșite ce-și lungesc coama netedă, ca un volan negru, pe cenușiul spălăcit al bolții fără lumini. VLAHUȚĂ, N. 179. La lumina spălăcită a becului... chipul camaradului seamănă cu icoana unui martir. CARAGIALE, O. II 239. 2. Palid, searbăd; p. ext. lipsit de expresie, de vioiciune; ofilit. Și-a ales mireasă din cătun... O fetișcană spălăcită, pistruiată, cu coade lungi, galbene. STANCU, D. 75. Giupîne, ești spălăcit și sarbăd, parc-ai ieșit acu din mormînt. ALECSANDRI, T. 1616. ◊ Fig. Condeiul meu cel smead, molatic, searbăd și spălăcit. ODOBESCU, S. III 159. ◊ (Substantivat) Tăcu, o apucă de bărbie, apoi, netezind-o pe frunte, îngînă cu glas trăgănat: N-ai grijă; nu te dau eu nici pe zece spălăcite de-acelea. DUNĂREANU, CH. 112.