STABILITATE s. f. 1. Însușirea de a fi stabil; trăinicie, soliditate. Stabilitatea unei bolți. ♦ Statornicie, fermitate. Tendința de realizare a unității și stabilității limbii literare se vădește mai ales în aspectul ei scris. L. ROM. 1953, nr. 4, 54. ♦ (Fiz.) Proprietate a unui corp de a-și menține poziția sau de a reveni în poziția inițială cînd este deplasat din această poziție. 2. Faptul de a nu fi mișcat din loc, de a sta sau de a rămîne pe loc, păstrîndu-și locul; fixitate. Mătușa Elencu însă era inamica oricărei stabilități. Nemișcarea pentru dînsa era moartea, și lucrurile i se păreau că devin rigide dacă stăteau încremenite două zile locului. ANGHEL, PR. 3. ♦ Situație neschimbătoare, sigură, fermă. Îi era drag pămîntul nu numai pentru cîștigul ce-l produce, dacă e muncit bine și cu chibzuială, ci mai ales pentru stabilitatea ce-o oferă posesorului. REBREANU, R. I 165.