staniște sf [At: ANON. CAR. / V: (îvr) ~noste, (reg) ~aiș, ~aln~, ~neste, ~neș~ / E: vsl станище] 1 (Pop) Loc (răcăros sau ferit) situat mai ales în pădure, înaintea strungii sau lângă o apă, unde se odihnesc, vara, în timpul amiezii ori al nopții, vitele, oile, caii etc. Si: (reg) bătătură¹ (8), bouriște, meriză, merizătoare, meriziș, meriziște, meriziștină, merizuș, stavă, torină, toriște, zăcătoare, zăcătură. 2 (Reg) Stare de repaus, de odihnă a vitelor, a oilor etc. 3 (Mol; Dob) „Locuință ciobănească”. 4 (Reg) Cireadă sau turmă de vite ori de porci. 5 (Reg; îf stanește) Loc îngrădit în care se află pești. 6 (Reg) Loc de popas sau de înâlnire. 7 (Reg; îf stanoste) „Baștină”. 8 (Înv) Tabără. 9 (Trs; Ban) Loc pietros și sterp. 10 (Reg) Loc mocirlos (rămas în urma unei inundații).