stáre f., pl. ărĭ (V. staŭ). Oprire, nemișcare, întrerupere: mișcarea și starea. Situațiune, mod de a fi: starea înfloritoare a țăriĭ, a afacerilor. Condițiune, pozițiune, treaptă: starea socială a cuĭva. Avere, bogăție: a avea stare, om cu stare. Diviziune (odă) în unele cîntărĭ bisericeștĭ, ca la prohodu Domnuluĭ (V. pesnă). Starea civilă. V. civil. A fi în stare, 1) a putea: rănitu nu era în stare să umble, 2) a fi capabil: acest bețivan e în stare să bea tot butoĭu! corectat(ă)