STAT¹, state, s. n. 1. Organizație politică a clasei economicește dominante, care are ca scop apărarea ordinii economice existente și reprimarea împotrivirii altor clase; teritoriul și populația asupra căreia își exercită autoritatea această organizație; țară. Mircea cel Bătrîn... voiește a întrupa toată romînimea într-un singur stat. BĂLCESCU, O, II 13. ◊ Stat socialist = stat de tip nou, înfăptuit și condus de clasa muncitoare, a cărui esență o formează dictatura proletariatului și care are ca scop desființarea exploatării și construirea societății fără clase. 2. (În loc. adj.) De stat = a) al statului, care emană de la stat (1). Plan de stat; b) (în opoziție cu particular) care e condus și controlat de stat (1), care aparține statului, oficial; c) care angajează statul, care se referă la stat. Împrumut de stat. ◊ Om (sau bărbat) de stat = persoană care are un rol (important) în conducerea treburilor statului. Omul sălbatic bine vedeți că nu e un politic, nu e adecă om de cetate sau mai vîrtos bărbat de stat. GHICA, A. 680. Lovitură de stat v. lovitură (4). (Ieșit din uz) Secretar de stat = ministru. 3. (La pl., în orînduirea feudală) Denumire a organelor reprezentative din anumite țări. Statele generale din Franța. (Atestat în forma de pl. staturi) Staturile țării [Transilvaniei], ce se temeau ca această alianță cu casa Austriei să nu le fie fatală, ziceau în gura mare că și-au bătut nemții joc de prințul lor. BĂLCESCU, O. II 58. – Pl. și: (învechit) staturi.