steag, steaguri, s.n. – 1. Steag din spice de grâu, obicei agrar păstrat în zona Lăpuș: „Cununa și steagul erau duse cu alai de pe ogor până în sat de o fecioară și un flăcău” (Stoica, Pop, 1984: 112). 2. Steag de nuntă: „Apoi, la nuntă treabă să hie un steag. Steagu-i făcut din pânzătură roșie și cu mnedzuc alb. Apoi, steagu’ de nuntă îl fa’ la fecior care n-o mai fo’ însurat” (Papahagi, 1925: 318). „În seara premergătoare cununiei la mire se serbează cusutul steagului. Se strâng prietenii flăcăi ai mirelui, precum și rudele și fac steagul. Stegarul se îngrijește de o prăjină, năfrămuri de diferite culori, asemenea tot felul de panglici și le tocmește frumos pe prăjină ca un fel de steag, care joacă un anumit rol la cununie. La vârful prăjinei sunt agățate și niște clopoțele. Steagul fiind gata, îl joacă stegarul, precum joacă și tineretul adunat, până la miazănoapte” (Bârlea, 1924, II: 466). 3. Drapel cernit, la poartă, care semnalează un deces. – Din rus. steag, cf. sl. stĕgŭ (DEX); din sl. stegǔ „flamura” (Șăineanu, Scriban, MDA).