STIH, stihuri, s. n. 1. Vers; p. ext. (mai ales la pl.) poezie. Și-n raftul de la căpătîiul lui am găsit o revistă cu stihuri nouă care m-au mișcat: era oda anului 1840. SADOVEANU, O. VIII 48. Oricum, de-o fi ca-n viitor Să placă stihurile mele, Las mărturie tuturor Că n-ai colaborat la ele. TOPÎRCEANU, P. 197. Ascultați! Stihurile mele sînt jumătate romînești și jumătate grecești. ALECSANDRI, T. I 282. 2. Verset din psalmi sau dintr-o cîntare bisericească. În minte începură să-i licărească stihuri dintr-un psalm. Atunci își cunoscu trezia și se mișcă în așternut. SADOVEANU, P. M. 243. Preotul îi tămîiază cîntînd psalmul acesta, iar corul zice la fiecare stih... SEVASTOS, N. 245. Deci cîntînd aceste evlavioase stihuri, au îngenunchet. DRĂGHICI, R. 47.