STOBOR, (1) stobori, s. m., și (2) stoboruri, s. n. (Regional) 1. Fiecare din parii sau din scîndurile înguste (cu vîrful ascuțit) din care se fac gardurile; ulucă. Mă uitai printre stobori, Văzui ochii negrișori. MAT. FOLK. 254. 2. Împrejmuire de uluci; gard, zăplaz. A cui sînt aceste curți, De-s așa nalte, minunate, Cu stobor pe dedeparte Și cu altul pe d-aproape? ȘEZ. XIII 113. ◊ Stoborul fîntînii = ghizdul fîntînii. Cînii neîntrerupt să preumblau în giurul stoborului fîntînii. RETEGANUL, P. IV 46.