STRĂJUI, străjuiesc, vb. IV. 1. Tranz. A păzi. În noaptea aceea... o străjuia dorobanțul cu strașnică poruncă. SADOVEANU, O. VIII 229. Fata mea are să se culce desară, unde se culcă totdeauna, iară voi să mi-o străjuiți toată noaptea. CREANGĂ, P. 265. Odată intrînd, nu se mai putea înturna, căci porțile erau străjuite și păzitorii porunciți a nu lăsa să iasă nime. NEGRUZZI, S. I 150. ◊ Fig. Peste toate întinderile de la Pănoiu, domnea în seara asta o liniște adîncă, străjuită de lumini. MIHALE, O. 355. Calul mă aștepta la scară, lîngă pîlcul de salcîmi care străjuia casa. SADOVEANU, O. III 646. Luna-și picură argintul, Tremurîndu-l pe fereastră; Vede-atîta împăcare Străjuind căsuța noastră. GOGA, P. 87. 2. Intranz. A sta de strajă, a veghea. Eu străjuiesc aici, voi, pe la ferestre. GALACTION, O. I 53. După cină să sfătuiesc ei că n-ar fi bine să doarmă toți trei deodată, ci numai doi din ei, iar unul să meargă lîngă drum să străjuiască ca să nu li să-ntîmple ceva. RETEGANUL, P. II 70. ◊ Fig. De o parte și de alta a largului pridvor, doi tei străjuiau, rămuroși. CĂLINESCU, E. 49. În dosul împrejmuirii, un șir de plopi bătrîni străjuiau ca un front de ostași de gardă. REBREANU, R. I 78. În zarea asfințitului străjuiesc codrii arămii și din văzduh se lasă o liniște grea, posomorîtă și rece, ca o pîclă de toamnă. VLAHUȚĂ, O. A. I 145. 3. Tranz. Fig. A mărgini ceva. Fața... rotundă și brunată era străjuită din josul fiecărei urechi de cîte o mică pingea de păr castaniu. HOGAȘ, M. N. 32. – Variantă: strejui (SANDU-ALDEA, U. P. 156, ODOBESCU, S. III 524, RUSSO, O. 50) vb. IV.