strașnic (-că), adj. – 1. Teribil, de temut. – 2. Violent, sever, dur. Sl. strašinŭ (Miklosich, Slaw. Elem., 46; Cihac, II, 373; Pușcariu, Dacor., VII, 466), cf. pol. strasznik (monstru). – Der. strașnic, s. m. (specie de ferigă, Asplenium trichomanes), din bg. strašnik; strășnici, vb. (a trata cu asprime; a maltrata); strășnicie, s. f. (severitate, asprime; tenacitate; groază); năstrușnic, adj. (violent, teribil), cu pref. expresiv.