stricà v. (activ) 1. a rupe: a strica hainele; fig. a strica o tocmeală; 2. a prăpădi, a ruina: să strice țara și so jefuiască Od.; 3. a ucide: mulți Tătari tu mi-ai stricat? POP.; 4. a desbina: a strica o casă; 5. a face rău: de nu poate strica altuia, își strică lui PANN; 6. fig. a demoraliza: a strica copiii cu exemple rele. ║ (neutru) a fi de vină: ce strică el? ║ (reciproc) 1. a se schimba din bine în rău: se strică vremea; 2. a se putrezi; 3. a se strâmba de râs. [Cf. lat. EXTRICARE, a scăpa de, a scoate, a descurca, a desțelini: raportul logic e obscur].