STRIDENT, -Ă, stridenți, -te, adj. 1. (Despre sunete) Lipsit de armonie, neplăcut la auz, ascuțit, tăios, pătrunzător. Pînă departe în mijlocul pădurii se aude huruitul greoi al roții și scrîșnetul strident al ferăstraielor. BOGZA, C. O. 129. [Mașina] se apropia în goană, cu gemete stridente de sirenă. REBREANU, R. II 31. Fanfara repeta aceleași note stridente ce însoțesc toasturile, urmate de «ura» și mai stridente. D. ZAMFIRESCU, R. 192. ◊ Fig. Figuri ale literaturii noastre... îmi ceteau articole de critică așa de lungi și așa de puțin bune; poezii așa de palide urmate îndată de articole așa de stridente. SADOVEANU, E. 105. ◊ (Adverbial) Din satul pe care îl lăsam devale biruia, strident, ca niște chemări de lebădă, scîrțîitul cumpenelor de la fîntîni. GALACTION, O. I 101. Pocniturile piciorului de lemn răsună strident pe cimentul peronului golit de lume. SAHIA, N. 56. Tot mai strident s-aud cîntînd cocoșii. ANGHEL-IOSIF, C. M. II 15. 2. (Despre culori) Care nu este în armonie cu culorile înconjurătoare, prea aprins, prea viu; bătător la ochi. V. țipător. Roșu strident.