Definiția cu ID-ul 1181673:

Dicționare specializate

Explică înțelesuri specializate ale cuvintelor.

STRUCTURĂ (literară) (< fr. structure < lat. structura, alcătuire) Textul literar este un ansamblu de cuvinte, dar un ansamblu organizat după anumite legi. „Tocmai organizarea aceasta internă a textului, sistemul de trăsături distinctive ale termenilor care-l compun, complexul de relații dintre aceștia constituie structura textului.” (Sorin Alexandrescu, Analize literare și stilistice). Structura unei opere literare, văzută și ca o relație reciprocă a elementelor componente ale unui întreg, rezultă din integrarea organică a elementelor ei constitutive, opera devenind astfel o creație organică concepută și realizată unitar. Orice operă literară apare ca o structură cu mai multe nivele sau straturi: sonor, gramatical (morfologic și sintactic), lexical și semantic ; sistemul de imagini (procedee narative, descriptive, intrigă, personaje etc.).