STRUCTURĂ, structuri, s. f. 1. Mod de organizare internă a realității materiale, felul cum se asociază elementele componente ale unui corp sau ale unui întreg organizat; alcătuire, conformație. Cercetările... au dat la lumină structura celor două părți constitutive ale celulei: protoplasma celulară și nucleul. MARINESCU, P. A. 48. ◊ Fig. Caragiale își ridiculizează personajele și pentru structura lor sufletească grosolană. IBRĂILEANU, SP. CR. 228. ♦ (Fiz., Chim.) Dispoziția atomilor în molecula unei substanțe. ♦ (Min.) Mod de grupare a moleculelor într-un corp sau într-o substanță minerală. Prin forjare, oțelul își modifică structura. ♦ (Anat.) Mod de așezare între ele a părților corpului animalelor și plantelor sau ale țesuturilor lor. Structura sistemului nervos. ♦ Mod de construire a unui edificiu, a unui pod, a unei șosele etc.; ansamblul elementelor de rezistență ale unei construcții; schelet. Structura unui pod. ♦ Mod de alcătuire a unei opere literare. În toată structura ei, această baladă unică este așa de artistică, plină de simțire așa de înaltă pentru natura eternă, încît eu o socotesc drept cea mai nobilă manifestare poetică a neamului nostru. SADOVEANU, E. 16. ♦ Mod specific de organizare a elementelor constitutive ale unei limbi. ◊ Structură gramaticală = mod specific fiecărei limbi de a organiza cuvintele în propoziții și fraze. Originalitatea și persistența unei limbi sînt determinate de baza limbii, de structura ei gramaticală și de fondul principal de cuvinte. MACREA, F. 17. 2. Mod de organizare, de întocmire a societății din punct de vedere economic, social, politic și cultural; orînduire. Structura societății socialiste.